Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis Cod galben de caniculă, ce va fi valabil până marţi, în 28 de judeţe din țară şi în Municipiul Bucureşti. Ultimele zile de vară se fac resimțite prin arșița care pune stăpânire pe o mare parte din zonele României.

Cod galben de caniculă în România în ultimele zile de vară

Potrivit meteorologilor, în zilele de 28, 29 şi 30 august, România va fi încercată de un disconfort termic accentuat, cu temperaturi ridicate.

Duminică, 28 august, vremea călduroasă va persista în cea mai mare parte a ţării, iar luni, 29 august şi marţi, 30 august, canicula va fi mai resimțită în regiunile sudice şi estice. În zonele de câmpie la fel vor fi prezente temperaturile caniculare, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime din următoarele zile se vor situa în general între 32 şi 37 de grade Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie menționează că luni, la începutul săptămânii viitoare vremea va deveni instabilă în special în zonele de vest şi nord-vestul ţării, iar marţi, 30 august, vremea instabilă va ajunge şi în nord, nord-est, centru şi sud-vest.

Retail jobs

În Capitală, în intervalul 28 august, ora 10:00 – 30 august, ora 11:00, temperatura caniculară va persista, iar disconfortul termic va fi ridicat în continuare. Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime în aceste zile vor fi de 35 – 37 de grade, iar cele minime de 16 – 19 grade. Vom avea parte de un cer variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Chiar dacă este sfârșit de vară, specialiștii recomandă în continuare să ne protejăm de razele solare și să nu ne expunem acestora în orele de vârf. Temperaturile se mențin destul de ridicate, soarele fiind la fel de puternic ca în zilele de iulie.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 August 2022 - 12 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.