Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 23 august 1939, Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului. Șeful statului a spus că această zi a marcat soarta țărilor din Europa, provocând multă durere și pierderi.

Klaus Iohannis, despre ziua de 23 august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov

Președintele României a declarat că ziua de 23 august 1939 a fost una a condamnării întregii umanităţi la o soartă cruntă pentru oamenii din întreaga Europă. Pactul Ribbentrop-Molotov stabilit în această zi a fost o conspiraţie criminală în urma căreia generații întregi au avut de suferit. Iohannis spune că Regele Mihai I a avut un impact în scurtarea duratei celui de-al Doilea Război Mondial.

"Totalitarismele secolului XX au generat suferinţe de neînchipuit şi au creat pagube incomensurabile pentru continentul european şi popoarele sale. Războiul, deportările, foametea, discriminarea, rasismul, abuzurile, intoleranţa şi ura au lăsat urme adânci care au marcat secolul trecut. Tot astăzi ne reamintim şi de gestul Regelui Mihai I din 23 august 1944, act care a avut implicaţii majore în scurtarea duratei celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Eliberarea de sub dictatura antonesciană şi alăturarea ţării noastre Naţiunilor Unite în lupta împotriva Germaniei naziste, angajarea totală pentru reîntregirea teritoriului au demonstrat înalta statură politică şi patriotică a Regelui", se arată în mesajul preşedintelui cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

Retail jobs

Iohannis a mai menționat că democrația de care avem parte în ziua de astăzi a fost obținută cu mult greu, jertfe, victime și datorită curajului de care au dat dovadă luptătorii pentru o soartă mai bună. Șeful statului spune că oamenii ar trebui să cunoască adevărul despre această perioadă și să prețuiască efortul și sacrificiile făcute de cei care au căzut pentru pace și democrație.

"Doar vigilenţa memoriei colective ne asigură că răul nu va mai prinde vreodată rădăcini în societatea românească. Mesajul profund al evenimentelor pe care le marcăm astăzi este acela că democraţiile există şi prosperă doar prin angajamentul permanent al politicienilor şi al cetăţenilor deopotrivă de a asuma valorile fundamentale ale libertăţii şi protejării drepturilor omului. Democraţia în care trăim astăzi nu a fost obţinută uşor, ci a fost rodul unei lupte duse de toţi cei care au avut curajul să se opună liberalismului şi despotismului, chiar cu riscul de a fi ucişi, torturaţi şi persecutaţi. Distorsionarea faptelor istorice a fost încercată în repetate rânduri de către apărătorii vechilor regimuri criminale. Din păcate, observăm încă astfel de tentative de rescriere a adevărului. Propaganda şi dezinformarea nu îşi au locul în societatea noastră", a evidenţiat şeful statului.

Citeste si:
Iohannis: „România nu intră în război. Aceste referendumuri sunt...
Iohannis: „România nu intră...

Iohannis spune că societatea ar trebui să apere drepturile și libertățile dobândite. Oamenii ar trebui să onoreze și să aprecieze ceea ce au astăzi în memoria celor care au luptat pentru valorile democratice și pentru un viitor prosper și sigur la ei acasă.

"În România pe care o construim în fiecare zi, trebuie să apărăm statul de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale, demnitatea umană şi să cultivăm simţul civic. Să rămânem uniţi, vigilenţi şi ataşaţi faţă de idealurile democratice şi valorile împărtăşite de familia europeană şi aliaţii NATO, ca datorie morală faţă de memoria victimelor trecutului, dar şi pentru asigurarea unui viitor prosper, sigur şi paşnic", a afirmat preşedintele Iohannis.

Citeste si:
Iohannis: „Este corect, rezonabil şi aşteptat să crească salariile...
Klaus Iohannis: „Este corect,...

În data de 23 august 1939 a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov. Parlamentul European a luat decizia de a sărbători în această dată Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului şi Comunismului. În 2011, Parlamentul României a declarat ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 August 2022 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.