Bărbat găsit mort în Casa Presei din Capitală
Potrivit informațiilor oferite de niște surse judiciare, bărbatul ar fi fost angajat la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Corpul neînsuflețit al acestuia a fost depistat într-o încăpere tehnică din incinta Casei Presei din Sectorul 1 al Capitalei.
Secţia 2 de Poliţie a fost anunțată printr-un apel la serviciul de urgență 112 despre faptul că un bărbat a fost găsit mort în Casa Presei. Un echipaj medical s-a deplasat la fața locului, însă aceștia au constatat decesul victimei, deoarece nu se mai putea interveni în niciun fel. De asemenea, și un echipaj de poliție a fost prezent.
"La faţa locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum şi poliţişti din cadrul secţiei. În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului", se precizează într-un comunicat la DGPMB.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei. În acest sens s-a deschis și o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc decesul victimei. Cel mai probabil, cadavrul bărbatului va fi supus unei experize medico-legale pentru a stabili cu exactitate care a fost cauza decesului victimei.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro