Arhiepiscopia Tomisului, IPS Teodosie, a oficiat slujba în Portul Constanța cu ocazia sărbătorii Ziua Marinei. Chiar în timpul slujbei, organizatorii evenimentului i-au tăiat microfonul arhiepiscopului şi iau oferit cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale Române. ÎPS Teodosie a fost vizibil deranjat de acest lucru.

ÎPS Teodosie, supărat pentru că i s-a tăiat microfonul de Ziua Marinei

IPS Teodosie a oficiat o slujbă în cadrul evenimentului care a avut loc în Portul Militar Contanța de Ziua Marinei. La un moment dat, acestuia i s-a tăiat microfonul și i s-a oferit cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale Român, Mihai Panait.

Arhiepiscopul şi-a continuat apoi slujba pentru încă cinci minute, fără microfon, după care a plecat din portul militar fără să mai aștepte discursul președintelui României, Klaus Iohannis.

La plecare, ÎPS Teodosie a declarat jurnaliştilor că este pentru prima oară când i se întâmplă să i se oprească microfonul în timpul unei slujbe religioase. Acesta a mai specificat că nu vrea să interpreteze greșit acest gest, însă arhiepiscopul a fost vizibil deranjat de „intervenția” făcută de organizatori în timpul slujbei pe care o ținea.

„Nu știm de ce au făcut asta. Înaintea lui Dumnezeu vor răspunde. Mi-au dat 17 minute, ceea ce... și mai aveam timp”, a spus Arhiepiscopul Tomisului, în momentul în care părăsea Portul Militar Constanța.

Momentul în care Arhiepiscopului Tomisului îi este tăiat microfonul poate fi vizualizat la minutul 10:54.

15 august, Ziua Marinei sărbătorită în Portul Militar Constanța

Manifestările de la Constanţa cu ocazia sărbătorii Ziua Marinei au avut loc luni în portul militar şi în Portul Tomis. În cadrul evenimentului au avut loc ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare. În portul militar, festivitatea, la care au fost prezenţi președintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă, a început cu serviciul religios, apoi a urmat alocuţiunile şi vizitarea navei-şcoală "Mircea", recent întoarsă dintr-un marş internaţional de instrucţie.

Citeste si:
ÎPS Teodosie, spovedanie înainte de Crăciun. De ce șoferul lui a...
ÎPS Teodosie, spovedanie...

Cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române se va încheia cu un concert susţinut de Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" şi cu retragerea cu torţe a marinarilor, urmate de un spectacol de artificii.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 August 2022 - 05 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.