Se preconizează deschiderea a 100 noi unități de pompieri în România
Raed Arafat a menționat că pentru a deschide cele 100 de noi unități de pompieri ar putea fi atrasă o finanţare europeană. Ministerul Afacerilor de Interne și Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sunt direct interesate de acest proiect. Autoritățile spun că aceste unități de pompieri ar trebui deschise în special în zonele rurale, acolo unde este cea mai mare problemă în cazul unor incendii deoarece anume acolo se înregistrează cea mai mare întârziere.
În cazul unor situații critice, fiecare minut contează, iar dacă cea mai apropiată unitate de pompieri se află la 30 de minute distanță, poate fi mult prea târziu.
„Deschiderea unor noi unităţi de pompieri este în vizorul Ministerului de Interne şi al Inspectoratului General şi al Departamentului şi avem un proiect pe care sperăm să reuşim să îl implementăm prin fonduri europene prin care vedem înfiinţarea a 100 de noi unităţi de pompieri, mai ales în zonele rurale. De ce? Pentru că acolo avem întârziere la reacţie şi atunci micşorarea timpului de reacţie va fi prin două aspecte: unu – modernizarea parcului auto al pompierilor, care ar trebui să se finalizeze spre sfârşitul anului viitor şi asta înseamnă maşini mai moderne care merg cu viteză mai mare decât maşinile actuale, învechite, pe care le avem, cele de nouă tone mai ales, care merg cu 30 kilometri la oră, şi doi – mai multe subunităţi şi micşorarea distanţei pentru intervenţii şi atunci într-adevăr vom reuşi să reducem timpul şi asta va conta şi pe partea medicală şi pe partea de stingere a incendiilor”, a evidenţiat Raed Arafat.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU, a început procurarea a 476 de autospeciale de pompieri, 200 dintre acestea având o capacitate de 10.000 de litri de apă şi 276 cu o capacitate de 4.000 de litri de apă.
Autospeciale cu capacitatea de 10.000 de litri au început deja să ajungă în România, iar primele maşini care au o capacitate de 4.000 de litri vor ajunge în țară până la sfârşitul anului, a mai menționat şeful DSU, Raed Arafat.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Nu te-ngriji de mâine
Sursa: garbo.ro
-
Sebastian Siemiatkowski, CEO Klarna: Intrăm în România pentru a oferi...
Sursa: start-up.ro
-
Cortina North începe vânzarile la faza a treia a ansamblului din Pipera:...
Sursa: retail.ro
-
Ciprian Ciucu vine pe 29 iunie la Green Start-Up Sustainability Forum & Awards
Sursa: green.start-up.ro
-
Platforma CloudCart s-a lansat în România
Sursa: futurebanking.ro
-
Shakira nu se uită la bani când vine vorba de copiii ei! Incredibil cât...
Sursa: kudika.ro
-
Bruxelles-ul a propus bugetul pentru 2024: câți bani va avea UE pe mână
Sursa: wall-street.ro