Kalush Orchestra vor cânta la concertul de Ziua Timișoarei
Trupa ucraineană Kalush Orchestra au fost invitați pentru a susține un concert miercuri, 3 august, cu ocazia Zilei Timișoarei, a anunțat primarul Domic Fritz. Kalush Orchestra a câștigat ediția din acest an a concursului muzical Eurovision.
La eveniment vor mai evolua și alte formații și artiști din România care vor distra timișorenii prezenți la sărbătoare.
“În această seară(3 august – n.r.), va fi un program deosebit, vor cânta Fanfara Zece Prăjini și Ovidiu Lipan Țăndărică, va fi și muzică populară, dar va cânta Asamblul Timișul, și nu în ultimul rând Kalush Ochestra din Ucraina care a câștigat Eurovisionul și care pentru este prima oară în România. Este o trupă care face un mix între muzică populară tradițională și elemente moderne și prin asta nu doar este o o punte între trecut și viitor, ci, bineînțeles, are o semnificație foarte mare în acest an, pentru că suntem amenințați în libertatea noastră în Europa și cred că Timișoara este locul potrivit pentru a sărbători valorile noastre, dar pentru a ne și bucura împreună”, a declarat la Radio Timișoara primarul Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a transmis că trupa este o explozie de emoții, talente și muzică deosebită. Stilul lor este unul combinat, iara cest lucru îi face autentici.
Concertul de Ziua Timișoarei va începe la ora 20:00 în Parcul Rozelor. Întreg progamul pentru Ziua Timișoarei îl puteți consulta pe site-ul primăriei.
La data de 3 august 1919 a avut loc eliberarea oraşului de sub administraţia sârbească de trupele Armatei Române, conduse de colonelul Virgil Economu.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Iubitul meu a vrut o relație deschisă, dar acum e gelos pe viața mea sexuală
Sursa: kudika.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro