Social 18 Iulie 2022 10:36 de Clara Vacaru
Băieţelul român repatriat din Danemarca ajuns în plasament la bunicii materni, iar asistenţii sociali monitorizează familia.

Gabriela Firea, după repatrierea băiețelului din Danemarca: Drepturile fiecărui copil român trebuie apărate!

”Vreau să-i asigur pe toţi părinţii care ne scriu din afara ţării, cu probleme similare cazului din Danemarca, de faptul că nu ignorăm şi nu abandonăm nici un strigăt de ajutor. Pentru toate cazurile care au fost sesizate, mediatizate sau nu, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, a făcut demersurile legale pe lângă Ministerul Afacerilor Externe sau reprezentanţele statelor respective. Drepturile fiecărui copil român trebuie apărate!”, spune ministrul în postare.

Băieţelul român repatriat din Danemarca și bunicii materni sunt monitorizați de către asistenții sociali.

”Asistenţii sociali au mers în vizită la micuţul M. şi la bunici pentru a monitoriza integrarea în familiei. Aşa cum ne aşteptăm cu toţii, lucrurile decurg conform planului, iar băieţelul are parte de toată iubirea bunicilor. Repatrierea băieţelului în vârstă de şase luni a fost o reuşită pentru autorităţile române şi o bucurie nespusă pentru bunicii materni, care şi-au manifestat încă din prima clipă disponibilitatea de a-l creşte în plasament pe micuţ. Cel mai important acum este că starea de sănătate a copilului este bună şi a ajuns să crească în familia extinsă, nu în plasament la o familie complet străină”, spune Gabriela Firea.

Ea menţionează că specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui merg în continuare pentru a evalua starea copilului.

Citeste si:
Firea: „Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie, aprobată...
Gabriela Firea: „Legea...

”Periodic, vor fi transmise rapoarte către autorităţile daneze, ca parte a angajamentelor stabilite de comun acord între cele două state. Până acum, România şi-a făcut datoria morală şi legală pentru a apăra drepturile şi a proteja acest copil!”, mai afirmă ministrul Familiei.

Doi soți români au fost reţinuţi în Danemarca în luna februarie, la câteva zile după ce şi-au dus copilul de o lună la spital unde a fost internat. Medicii au stabilit că bebeluşul avea hemoragie craniană şi suspectau „sindromul bebeluşului scuturat”, scrie adevărul.ro.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Iulie 2022 - 03 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.