Care este cel mai fericit oraș din România
Atunci când vine vroba despre cel mai fericit oraș din România, părerile românilor sunt foarte împărțite. Logic, fiecare persoană va indica anume orașul în care locuiește sau locul în care a copilărit. Dar care este până la urmă adevărul? O mare parte din români susțin că Brașovul, Clujul sau chiar Bucureștiul ar fi, de fapt, orașele în care locuiesc cei mai fericiți oameni, acest lucru fiind influențat de nivelul de trai și de oportunități.
Potrivit cercetării „Tineri după pandemie: Orașe Fericite”, nivelul de fericire din multe orașe atinge o medie de 5,99 din 10. Prin urmare, 6 din 10 tineri sunt de părere că orașul lor a făcut față situației pandemice și s-a adaptat regulilor anti-COVID-19. Pe de altă parte, două din șase persoane susțin că își doresc să se implice în cadrul unor acțiuni civice de voluntariat pentru dezvoltarea orașului de proveniență.
Tot în urma studiului s-a ajuns la concluzia că nivelul de fericire al tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani este de 6,69. În mare parte, acești tineri aleg să locuiască alături de părinți, iar vârsta medie la care aceștia decid să se mute cu traiul aparte este de 27,9 ani.
Orașul cu cel mai ridicat nivel de fericire al tinerilor
În urma analizei acestui studiu, orașul românesc care a înregistrat cel mai ridicat nivel de fericire al tinerilor este orașul Iași. De partea cealaltă, ultimul loc în ceea ce privește gradul de fericire l-a ocupat orașul Contanța.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de aproximativ 5.000 de persoane. Scopul acestui studiu a avut în vedere măsurarea gradului de fericire și de siguranță pe care tinerii îl resimt în orașul în care se află.
O constanțeancă, reținută de polițiști după ce și-a incendiat...

La realizarea studiului au participat tineri cu vârste între 15 și 29 de ani din Timișoara, Bacău, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Constanța, Baia Mare și Iași.
Mai multe detalii referitoare la realizarea și rezultatele studiului pot fi consultate aici.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Vintruvian Estates preia Cramele Mennini și Histria
Sursa: retail.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Am închis capitole din viața mea pentru a mă putea bucura de prezent
Sursa: garbo.ro
-
Tehnologiile low-code susțin transformarea digitală
Sursa: futurebanking.ro
-
10 Cărți minunate pentru copii și emoțiile lor
Sursa: kudika.ro
-
IGSU dezminte o informare care circulă pe WhatsApp: instituția neagă o...
Sursa: wall-street.ro