Clotilde Armand a fost sanctionată de Nicușor Dan pentru gunoiul din Sectorul 1
Primarul Sectorului1 al Capitalei, Clotilde Armand, a fost acuzată de nenumărate ori că nu respectă nevoia de salubrizare din sector. Astfel, Primăria Sectorului 1 a fost amendată cu 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor articolului 142 (alin. 5) din Anexa 1 a HCGMB nr. 345 / 2020 privind Aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Salubrizare în Municipiul București.
De la începutul mandatului său în calitate de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand a fost acuzată că a semnat trei contracte cu o valoare totală de peste 10 milioane de lei, contracte prin negociere fără publicare. Unele surse ar fi declarat că firmele respective nu ar fi fost alese la întâmplare.
”Aceste trei firme care au câștigat licitația de 10 milioane au un background legat de Primăria Sectorului 1 și de Clotilde Armand. Una dintre ele a ridicat gunoiul din curte de la ADP la momentul scandalului cu munții de gunoaie de acolo. Numai că l-a ridicat fără a deține autorizație de mediu pe Sectorul 1 și fără a avea dreptul să aibă acel contract”, au declarat sursele Gândul.
Tot potrivit surselor, o a doua companie ar fi p stație de sortare, iar în momentul stării de alertă, chiar dacă că nu erau plătiți de Primăria Sectorului 1, aceștia au deschis porțile pentru sortare, făcându-i un favor primarului Sectorului 1.
În timp ce Clotilde Armand a declarat stare de alertă pe raza Sectorului 1, cea de-a treia companie a intrat și a ridicat gunoiul fără autorizație de mediu și licență ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice).
Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din București au început
„În astfel de condiții, Clotilde Armand a întors, acum, niște favoruri! A treia companie nu are autorizație de mediu pentru tratarea deșeurilor din construcții, deci nu a fost verificat acest aspect acum, când i s-a dat acest contract. Prima companie nu întrunește condițiile pentru autorizația de sortare a deșeului voluminos. Doar a doua are autorizație, dar a ajutat-o pe Clotilde Armand în starea de alertă… Atunci s-au creat aceste «legături de prietenie»”, au mai transmis sursele Gândul.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro