STB introduce supracontrol în mijloacele de transport în comun
Societatea de Transport Bucureşti a înfiinţat Biroul de Supracontrol care se va ocupa de eficientizarea activităţii de verificare a titlurilor de călătorie ale cetățenilor în mijloacele de transport public. Acest birou a luat naștere în conformitate cu obligaţiile contractuale prevăzute în Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători semnat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
„În acest sens, în luna iunie 2022, STB SA a demarat un prim proiect în cadrul activităţii de supracontrol, repartizând în traseu echipe de controlori care nu poartă vestele albastre cu însemnele Control – STB SA, aşa cum era obişnuit până acum publicul călător. Scopul acestei acţiuni este de a determina toţi călătorii să circule cu titlu de călătorie valabil şi de a elimina situaţiile în care aceştia achitau călătoria doar la vederea vestelor de control”, se menţionează în comunicat.
Pentru a evita nelămuririle și posibilele fraude și pentru a putea demonstra calitatea de controlor al titlurilor de călătorie, aceștia vor avea în mod obligatoriu următoarele documente asupra lor:
- legitimaţia de control, ce conţine poza şi datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume şi numărul de serviciu);
- echipamentul de control pe care este instalată aplicaţia de verificare a cardurilor de călătorie;
- card de identitate (card de operator cu aplicaţie de control activă), ce conţine, de asemenea, poza şi datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume şi numărul de serviciu), prin intermediul căruia controlorii legitimaţii călătorie se autentifică şi trec validatoarele în stare de control.
Ce trebuie să prezinte un controlor în momentul verificării
Acest card nu poate fi dublicat sau falsificat şi se află asupra controlorilor doar în programul lor de muncă. STB anunță că fără cardul de identitate, controlorii nu vo putea efectua controlul, iar fără echipament și fără card de identitate nu se vor putea emite carduri de suprataxă.
O primărie din România îi amendează pe cei care urcă murdari în...

„ Mecanismele de verificare şi autentificare a angajaţilor în procesul de verificare a titlurilor de călătorie sunt corelate, tocmai pentru a elimina posibilitatea ca alte persoane să poată efectua controlul. Prin urmare, nu vesta albastră defineşte un controlor de legitimaţii călătorie, ci documentele şi echipamentele mai sus menţionate”, subliniază STB.
La moment, echipele de controlori ale tichetelor de călătorie sunt instruite ca în momentul controlului să prezinte legitimaţia de serviciu (cardul de operator) şi delegaţia de control.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Vintruvian Estates preia Cramele Mennini și Histria
Sursa: retail.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Am închis capitole din viața mea pentru a mă putea bucura de prezent
Sursa: garbo.ro
-
10 Cărți minunate pentru copii și emoțiile lor
Sursa: kudika.ro
-
Vrei să reclami o problemă cu creditul de la bancă? Trimite un e-mail la ANPC
Sursa: futurebanking.ro
-
Cum arată oferta Guvernului pentru încetarea crizei din Educație
Sursa: wall-street.ro