Accident pe un șantier din Timișoara; un muncitor rănit
Pompierii au fost anunțați prin apel la 112 că pe șantierul de pe Calea Torontalului, Timișoara, s-a prăbușit cofragul unui planșeu de la etajul 1, în timp ce lucrătorii turnau beton.
„Probabil a cedat un element de construcţie, o grindă, un bob, ceva de genul ăsta, doar cu asta ne ocupăm. Fiind accident se mai întâmplă, ce să zic”, a explicat patronul firmei.
În total, 15 muncitori lucrau la parcarea supraterană cu pricina, care aparține de o clădire de birouri. Unul dintre ei a fost rănit și a acuzat dureri la spate. Totuși, victima a refuzat transportul la spital.
„Se turna beton pentru planşeul de la etajul 1, rezistenţa făcută pentru a susţine acest planşeu a fost foarte slabă şi practic s-a prăbuşit acest planşeu peste muncitori”, a transmis Pavel Kasa, ITM Timiș, la Observator.
Polițiștii și inspectorii de la ITM fac cercetări pentru a determina cauzele producerii accidentului. „Dacă constatăm că s-au produs niște greșeli și nu și-au luat toate măsurile privind securitatea, sănătatea, munca acolo, firma va fi sancționată”, a completat Kasai.
Inspectoratul Teritorial de Muncă a spus că firma va fi monitorizată o vreme și va lua toate măsurile legale pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Ce se întâmplă în creierul tău când faci s*x – dezvăluirile care au încins...
Sursa: kudika.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro