Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis sentința definitivă în dosarul „Colectiv”. Patronii clubului Colectiv, dar şi primarul Cristian Popescu Piedone au fost condamnați la ani de închisoare cu executare.

S-a dat decizia finală în dosarul „Colectiv”

Curtea de Apel București a decis ca primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, să fie condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Drept pedeapsă complementară, Piedone nu mai are voie să exercite dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani.

Tot la decizia judecătorilor, patronii clubului au primit pedepse cu închisoarea. Costin Mincu a fost condamnat la 8 ani de închisoare, Paul Gancea - 6 ani şi 4 luni, iar Alin George Anastescu a primit cea mai mare pedeapsă - 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

Pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni, iar directorul firmei de artificii Cristian Mihai Niţă a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni.

Antonina Radu, pompier al ISU Bucureşti, are de ispășit pedeapsa de 8 ani şi 6 luni de închisoare, iar pompierul George Matei a fost condamnat la 8 ani şi 8 luni de închisoare.

Pedepsele care au fost decise în primă instanță de judecată în dosarul „Colectiv”


  • Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;

  • cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;

  • Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;

  • pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;

  • Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;

  • George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

  • Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare;

  • Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani;

  • Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Citeste si:
Piedone, anunţ despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei
Cristian Popescu Piedone,...


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Mai 2022 - 12 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.