Totul a ieșit la iveală când un părinte a observat vânătăi pe trupul copilului. Bărbatul a anunțat imediat conducerea grădiniței și a depus plângere.
”Acuza dureri în jurul zonei intime. Soţia când s-a uitat, a sesizat o vânătaie. A întrebat-o ce s-a întâmplat şi a zis că a lovit-o doamna. A lovit-o de oliţă, a luat-o şi a trântit-o pe oliţă”, a spus tatăl fetiței, potrivit observatornews.ro.
Femeia ar fi forțat fetița, în vârstă de 3 ani, să stea pe oliță și ar fi bruscat-o până când olița s-a rupt.
Ulterior acestei întâmplări, și alți părinți s-au plâns de același lucru.
Educatoarea a fost reținută și se află acum sub control judiciar
Grădiniţa a deschis propria anchetă disciplinară, iar poliţia o cercetează pe educatoare pentru purtare abuzivă.
Educatoarea a fost reţinută timp de opt ore, după care a fost plasată sub control judiciar. Până la finalizarea anchetei aceasta nu-şi mai poate exercita meseria. Dacă va fi găsită vinovată, femeia își va pierde slujba.
Pe timpul controlului judiciar, femeia „trebuie să respecte şi obligaţia de a nu exercita profesia de educator puericultor şi să nu desfăşoare vreo activitate care implică controlul direct şi sistematic cu persoane minore”, scrie g4media.ro.
Educatoarea neagă toate acuzațiile.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro