La data de 8 mai este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România.

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. La 22 aprilie 2015, Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă privind instituirea acestei zile, potrivit căreia sunt organizate evenimente cultural-artistice, sociale şi educative, pentru a se evidenţia ''valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone". Legea 102/2015 privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 13 mai 2015.

Organizarea activităţilor dedicate acestei zile sunt sprijinite de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de serviciile publice din subordinea acestora, cu atribuţii în domeniile educaţiei, culturii, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor. Pot fi instituite distincţii specifice, înmânate persoanelor cu merite deosebite în promovarea tradiţiilor populare.

Retail jobs

Potrivit acestei legi, în luna mai, în curricula şcolară pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau la disciplinele echivalente, sunt prevăzute două ore dedicate portului tradiţional al zonei sau al minorităţilor naţionale, evidenţiind semnificaţia acestora în păstrarea identităţii naţionale.

Manifestări la muzeul naţional al satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul naţional al satului ''Dimitrie Gusti'' organizează, la 8 mai 2022, manifestări diverse pentru marcarea acestei zile. Ansamblul Doiniţa al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti susţine un spectacol de dansuri specifice tradiţionale, potrivit unui comunicat al muzeului remis AGERPRES. Meşteri populari pregătesc, alături de vizitatori, o serie de obiecte specifice tradiţionale. Organizatorii au pregătit, deopotrivă, şi concursuri dedicate, iar vizitatorii pot achiziţiona elemente de port tradiţional. Cei care trec pragul muzeului purtând costum tradiţional sau cel puţin două piese specifice costumului - cămaşă, brâu, ie, zgărdan, tulpan, vâlnic, poale, opinci -, beneficiază de intrare gratuită, potrivit comunicatului muzeului. De asemenea, poate fi vizitată expoziţia temporară "Anuala de Artă Religioasă şi Restaurare 2022", găzduită de Sala H. H. Stahl şi Sala de Sticlă din incinta Muzeului naţional al satului ''Dimitrie Gusti''.

La Braşov, Muzeul civilizaţiei urbane a Braşovului organizează o expoziţie permanentă, în perioada 4-8 mai 2022, în intervalul orar 10.00-18.00, cu tematica "Costumele Junilor şi hainele româneşti din Şchei şi Braşovechi", pentru a scoate în evidenţă moştenirea culturală braşoveană, potrivit www.historia.ro. În data de 8 mai, toţi vizitatorii muzeului braşovean care sosesc îmbrăcaţi, purtând un articol vestimentar sau accesoriu specific portului tradiţional, beneficiază de acces gratuit, indică sursa citată.

Şi alte municipii şi localităţi din ţară organizează, deopotrivă, manifestări specifice pentru marcarea acestei zile, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Mai 2022 - 12 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.