Un șofer de aproximativ 45 de ani a provocat un accident în lanț în centrul Aradului, după ce i s-a făcut rău la volan. Acesta a intrat în stop cardio-respirator.

I s-a făcut rău la volan și a provocat un accident

Accidentul a avut loc în aceasta după-amiază, în jurul orei 13:55, în zona Podgoria din Municipiul Arad, a anunțat ISU Arad. Șase automobile au fost avariate în urma impactului. Bărbatul de 45 de ani, cel care a și provocat involuntar accidentul, a fost extras din mașină de către pompieri.

Bărbatul ar fi suferit un stop cardio-respirator chiar în momentul în care conducea mașina. Bărbatul se afla la volanul unei mașini marca Volkswagen Touareg. Martorii au spus că brusc, șoferul a accelerat și a lovit alte mașini și a rupt un pom din zona verde de lângă stația de tramvai.

La fața locului au intervenit o echipă de descarcerare cu 3 subofițeri și un echipaj de ambulanță care au făcut manevre de resuscitare victimei în stare inconștiente. Bărbatul a fost transportat de urgență la secția UPU a spitalului, însă în cele din urmă victima a decedat.

“Din primele cercetări ale colegilor s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Iuliu Maniu, spre Podgoria, a intrat în coliziune cu patru autoturisme care staționau la semaforul electric. După impact, autoturismul în cauza a ricoșat și a intrat în coliziune cu un semafor electric din intersecție.Testarea cu aparatul alcooltest a celorlalți șoferi implicați a relevat faptul că niciunul nu consumase alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Mai 2022 - 06 : 05

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.