Cei doi soți, de 62 și 52 de ani, locuiau singuri într-un apartament aflat la etajul 6 al unui bloc din sectorul 3. Sâmbătă, în locuința lor s-ar fi auzit mai multe zgomote suspecte, spun vecinii, dar nimeni nu a chemat poliția.
Sora femeii a fost cea care a făcut descoperirea macabră, după ce, speriată că aceasta nu mai răspunde la telefon, a decis să meargă la apartament. Cele două persoane au fost găsite fără suflare, ambele având urme de violență pe corp, scrie observatornews.ro.
Crimă urmată de sinucidere, în sectorul 3
Din primele informații, se pare că bărbatul de 62 de ani și-a înjunghiat soția și apoi s-a sinucis.
„În data de 02 mai 2022, în jurul orei 19:00, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că într-un apartament din sectorul 3 au fost găsite decedate două persoane, un bărbat şi o femeie, de 62 şi respectiv 52 de ani, ambele prezentând urme de violenţă”, precizează un comunicat al Poliției.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este cea a unei crime, urmată de o sinucidere.
Pe 1 mai, un caz asemănător s-a petrecut şi în Harghita. Două persoane, soţ şi soţie (61 și 58 de ani), au fost găsite împuşcate în propria casă. Anchetatorii suspectează, si aici, o crimă urmată de sinucidere, scrie digi24.ro.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro