Rușii și ucrainenii au făcut un nou schimb de prizonieri de război în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, regiune parțial controlată de soldații ruși.

Un schimb de prizonieri la Herson

„După negocieri tensionate, am reuşit să încheiem acorduri asupra unui schimb de prizonieri în regiunea satului Posad-Pokrovske, unde patru prizonieri ai armatei ruse au fost schimbaţi contra a cinci prizonieri de-ai noştri”, a anunţat Comandamentul Sud al armatei ucrainene pe pagina sa de Facebook.

De la începutul lunii martie, rușii dețin controlul parțial asupra capitalei regionale Herson şi alte localităţi din regiunea respectivă.

De la începutul invaziei, armata rusă și cea ucraineană a făcut mai multe schimburi de prizonieri, fără a fi în permanență confirmate de cele două părți.

Schimb de prizonieri cu omului de afaceri Viktor Medvedciuk

Joi, autoritățile de la Kiev au anunţat că au făcut un schimb de 30 de prizonieri ucraineni cu armata rusă. Ucraina nu a indicat numărul exact al soldaţilor ruşi ce au fost eliberaţi în schimb.

Recent preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a venit cu propunerea ca prizonierii ucraineni din Rusia să fie eliberaţi în schimbul omului politic și de afaceri Viktor Medvedciuk, un prieten bun al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Marți seara, autoritățile de la Kiev au anunțat că Viktor Medvedciuk în vârstă de 67 de ani a fost reținut de forțele ucrainene. Acesta fugise din arestul de la domiciliu după ce Rusia a început invadarea Ucrainei.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Aprilie 2022 - 03 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.