A căzut de pe un pasaj din București și a murit
Serviciul 112 a fost solicitat în această după-amiază, după ce un bărbat s-ar fi dezechilibrat și a căzut de la balustrada unui pasaj din Sectorul 4 al Capitalei. Bărbatul a decedat în cele din urmă.
"În data de 14 aprilie, în jurul orei 12,30, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat s-a precipitat de la înălţime, de pe balustrada unui pasaj situat în Sectorul 4. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, precum şi echipaj de prim ajutor. În pofida eforturilor medicale, a fost declarat decesul bărbatului", informează DGPMB.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei se ocupă de anchetarea cazului pentru a stabili cu exactitate cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc accidentul și moartea bărbatului.
Trupul neînsufleţit al victimei va fi transportat la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici pentru a se efectua necropsia.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro