Locul I pentru câteva grupe de elevi din Brașov la un concurs NASA
"Mai multe echipe formate din elevi ai Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov au câştigat premii prestigioase în cadrul concursului.Patru echipe au obţinut locul I, Colegiul Andrei Şaguna fiind singurul colegiu din lume care a reuşit această performanţă. Anul acesta este pentru prima dată când elevii Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" reuşesc să obţină în cadrul acestui concurs premiul I pentru meritul artistic şi ştiinţific", se arată în comunicatul citat.
Conform acestuia, elevii premiaţi sunt invitaţi de onoare la Luxemburg, unde vor dispune de un stand pentru a-şi expune proiectele realizate.
Ce este Space Settlement Contest
"Space Settlement Contest" este un concurs internaţional multidisciplinar organizat de National Space Society (NSS) din SUA şi care, timp de 25 de ani, a fost administrat de NASA Ames Research Center.
În cadrul competiţiei, elevii din întreaga lume au fost invitaţi să-şi imagineze şi să proiecteze viaţa unei societăţi umane în spaţiu, precum şi sistemele de menţinere a vieţii necesare colonizării Cosmosului.
În cadrul ediţiei de anul acesta, National Space Society a avut parte de 3.076 de înscrieri, fiind implicaţi astfel peste 17.000 de elevi din 22 de ţări, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro