Social 6 Aprilie 2022 10:49 de Clara Vacaru
Gabriel Diaconu, un cunoscut psihiatru din România, analizează profilul lui Bogdan Drăghici, care s-a sinucis în aceasta dimineață, intrând cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei.

Medicul Gabriel Diaconu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj privitor la Bogdan Drăghici, pe care l-a cunoscut în urmă cu câțiva ani, în platoul unui post de televiziune.

Gabriel Diaconu, despre Drăghici: Un prădător sexual, un violator de copii

Iată mesajul postat de către psihiatrul Gabriel Diaconu.

”Persoana respectivă este Bogdan Drăghici. Bogdan Drăghici este un prădător sexual, un violator de copii, o persoană care a fost acuzată, și deunăzi condamnată, pentru aceste infracțiuni, la 15 ani de închisoare. Bogdan Drăghici este un om pe care l-am întâlnit, acum mulți ani, într-un studio de televiziune, într-o perioadă în care conducea un ONG numit T.A.T.A. care milita pentru ”drepturile taților”, respectiv care s-a luptat pentru ceea ce a sfârșit prin a se numi ”alienarea parentală”. Așa cum spuneam unei colege jurnalist adineauri, rareori am întâlnit o pesoană cu un arc biografic atât de pervers. Iar Drăghici, fără doar și poate, este un lup în blană de oaie, care și-a meritat soarta. Ce-i drept, moartea lui este o ultimă declarație de dispreț față de justiție, dovadă că Drăghici trăia cu sentimentul impunității, și se considera deasupra brațului dreptății. N-are a face nimic povestea acestui psihopat nici cu conflictul din Ucraina, nici cu lupta pentru libertate a ucrainenilor, iar numele lui n-ar trebui menționat în legătură cu ce trăiește acest popor în ultima vreme”

Gabriel Diaconu, despre liderul asociei T.A.T.A: ”Un monstru”

Cunoscutul psihiatru spune că Drăghici și-a meritat soarta și că moartea acestuia nu merită nicio atenție.

”În fapt, în fantezia lui megalomaniacală, Drăghici se vedea un ”deschizător de drumuri”, câtă vreme în realitate - și el știa asta - nu era decât un pedofil complexat, un consumator de pornografie infantilă, un monstru. Dar un monstru căruia-i plăcea adulația, popularitatea, îi plăcea să fie relevant respectiv în centrul atenției. Nu merită nicio atenție. Nu merită nici măcar compasiune pentru felul în care a murit. Fiecare violator de copil ar trebui să-și întoarcă fața și să plângă, iar numele lui ar trebui șters din memoria colectivă. Pentru că una e să ai o boală psihică, oricare ar fi ea, alta e să victimizezi o altă ființă umană. Iar când acea ființă este copil, și nu are abilitatea de-a se apăra, este cu atât mai odios. Psihiatria, psihologia nu trebuie vreodată să ofere alibi agresorilor. Da, putem explica multe comportamente deviante, și să găsim raționalul în irațional. Cum e și cazul Drăghici. Dar la niciun moment nu vom scoate din culpă, sau îi vom netezi biografia, unui criminal, sau prădător sexual - cum e cazul aici. E unul din rarele momente când eu, altfel medic, ateu și de obicei înțelegător cu mare parte a umanității, îmi doresc să existe viață după moarte. Pentru că, măcar pe lumea cealaltă, într-un iad personal, acest individ ar primi ceea ce merită”, a încheiat el.

Citeste si:
De ce este orașul Mariupol atât de important pentru Rusia (analiză...
De ce este orașul Mariupol...


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Aprilie 2022 - 11 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.