Vehiculele staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti vor putea fi ridicate şi de către împuterniciţii primăriilor de sector, conform unui proiect care urmează să fie dezbătut în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei.

Mașinile staționate neregulamentar în Capitală vor fi ridicate de primăriile de sector

Proiectul completează HCGMB nr. 371/2019 privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care fac parte din reţeaua principală de străzi a Municipiului Bucureşti, prin extinderea competenţei de a dispune măsura tehnico-administrativă de ridicare a maşinilor respective şi către cele şase sectoare ale Capitalei.

Conform referatului de aprobare, propunerea vine din partea consilierului municipal Nicorel Nicorescu (USR), dar o solicitare în acest sens a fost formulată şi de Direcţia Generală de Poliţia Locală a Sectorului 6, "invocând numeroase situaţii cu care se confruntă în legătură cu staţionarea neregulamentară pe drumurile publice din Sectorul 6, precum şi numărul mare" de sesizări ale cetăţenilor în legătură cu astfel de fapte.

"Pentru a se putea interveni eficient în cazul staţionărilor neregulamentare, mai ales în cazurile în care se stânjeneşte circulaţia mijloacelor de transport public sau alternativ sau când se îngreunează operaţiunile de salubrizare sau deszăpezire, este necesară eficientizarea activităţii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar", se arată în document.

Acum ridicarea se face doar de către poliţişti rutieri de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti

În prezent, dispunerea măsurii de ridicare a autovehiculului se face doar de către poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale din Poliţia Transporturi, precum şi de către poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.

Citeste si:
3 surse de unde poți procura piese pentru mașini clasice
3 surse de unde poți procura...

Conform reglementărilor actuale, perioada maximă de depozitare a vehiculelor ridicate este de un an, dar în proiect se propune diminuarea la şase luni.

În situaţia în care proprietarul/deţinătorul legal al vehiculului nu se prezintă în acest termen pentru eliberare, se va înştiinţa poliţia locală competentă în sectorul unde este situat depozitul, care va proceda în conformitate cu prevederile Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân.

Totodată, CGMB va dezbate şi un al doilea proiect, potrivit căruia toate persoanele cu dizabilităţi ar urma să beneficieze de loc de parcare gratuit, dacă solicită acest lucru, nu doar cele cu handicap locomotor.

Parcare gratuită în toate categoriile de parcări publice pentru persoanele cu handicap

Consilierul municipal USR Andrei Rigu atrage atenţia, în referatul de aprobare, asupra faptului că potrivit art. 65 din Legea 448/2006 toate persoanele cu dizabilităţi au dreptul la locuri de parcare gratuite. Pe de altă parte, în Bucureşti este în vigoare Strategia de parcare adoptată prin HCGMB 124/2008 care prevede că doar persoanele cu handicap locomotor beneficiază de locuri de parcare gratuite.

Citeste si:
Moment istoric. Dacia a vândut 8 milioane de mașini, în ultimii 19 ani
Moment istoric. Dacia a...

Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti ar urma să fie modificată, astfel încât pentru persoanele cu handicap parcarea să fie gratuită în toate categoriile de parcaje publice. De asemenea, aceste persoane vor avea prioritate la atribuire, iar în parcajele publice de utilitate generală li se vor rezerva locuri gratuite, în condiţiile legii.

Persoanele cu handicap vor putea utiliza gratuit parcaje publice de reşedinţă, care sunt cele aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă şi care pot fi atribuite spre folosinţă utilizatorilor persoane fizice care locuiesc în acestea, precum şi parcaje publice de utilitate generală, care sunt situate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat ale Municipiului Bucureşti şi care pot fi utilizate de orice persoană interesată, potrivit Agerpres.

Citeste si:
City break în București: ponturi pentru alegerea celor mai bune...
City break în București:...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Martie 2022 - 04 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.