Două convoaie franceze, formate din vehicule de intervenţie, ambulanţe, şi care transportă echipamente medicale şi de salvare ce vor fi oferite serviciului ucrainean pentru situaţii de urgenţă, reprezentând prima contribuţie a Franţei la hub-ul umanitar de la Suceava, ajung sâmbătă în România.

Ajutor umanitar din partea Franței pentru refugiații din România

Din primul convoi fac parte 100 de pompieri şi salvatori care vor transporta vehiculele şi echipamentele donate Ucrainei: 11 maşini pentru stingerea incendiilor, 16 autospeciale de intervenţie şi 23 de camioane care transportă 49 de tone de echipamente medicale şi de salvare (echipamente de protecţie, scări manuale, furtunuri de incendiu, echipamente medicale), precizează Ambasada Franţei.

Această operaţiune este coordonată de Direcţia Generală pentru Securitate Civilă şi Managementul Crizelor din Ministerul francez de Interne şi Centrul de criză şi sprijin al Ministerului francez pentru Europa şi Afaceri externe.

Un al doilea convoi, format din 21 de ambulanţe noi, completează această donaţie din partea Franţei. Ambulanţele au fost achiziţionate cu sprijinul autorităţilor locale franceze şi al companiilor, care au contribuit la strângerile de fonduri gestionate de Centrul de criză şi sprijin.

"Aceste operaţiuni desfăşurate în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene (MPCU) sunt o mărturie a solidarităţii Franţei, a autorităţilor locale şi a companiilor franceze faţă de poporul ucrainean", arată misiunea diplomatică, potrivit AGERPRES.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Martie 2022 - 03 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.