Un profesor de sport de la un liceul din oraşul Pecica este cercetat pentru hărţuirea unei eleve de 16 ani, căreia i-ar fi trimis în ultimele zile mesaje cu tentă sexuală, o cercetare disciplinară fiind începută şi la nivelul şcolii.
Profesor cercetat pentru hărțuirea unei eleve de 16 ani
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat joi, pentru AGERPRES, că poliţiştii din Pecica au fost sesizaţi de familia elevei despre presupusul comportament al profesorului de sport, care este şi arbitru de fotbal, fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru hărţuire.
Surse din cadrul Liceului "Gheorghe Lazăr" Pecica au declarat, pentru AGERPRES, că profesorul are 42 de ani, este necăsătorit şi este suplinitor de un an. El nu preda şi la clasa elevei respective, căreia i-ar fi trimis mesajele prin intermediul unor reţele de socializare. Dascălul i-ar fi cerut fetei fotografii nud şi ar fi invitat-o într-o seară la o întâlnire.
Poliția a cerut școlii constituirea unei comisii de cercetare disciplinară
Adolescenta şi-a anunţat familia, care a apelat la ajutorul poliţiştilor.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Marius Gondor, a declarat, pentru AGERPRES, că a cerut conducerii şcolii constituirea unei comisii de cercetare disciplinară, informează Agerpres.
"Comisia a fost deja constituită iar astăzi (joi - n.r.) vor avea loc audierile. Am cerut şcolii să ia o decizie cât mai repede cu putinţă în acest caz. Se poate merge până la desfacerea contractului de muncă", a spus Gondor.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra...
Sursa: garbo.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Test de inteligenta: Stii raspunsurile la aceste ghicitori grele?
Sursa: kudika.ro
-
ANAF i-a vândut Mercedesul Elenei Udrea. A scos mai puțini bani decât se aștepta
Sursa: wall-street.ro
-
Eleni Skoura, ING Bank, despre generații și lifestyle banking
Sursa: futurebanking.ro