Un incendiu puternic a izbucnit la acoperișul magazinului Prosper din Calea 13 Septembrie, București. La fața locului intervin 8 autospeciale și două autoscări. Alerta de incendiu a bruiat câteva secunde conferința de presă de la Cotroceni.
Incendiu în București la magazinul Prosper din Calea 13 Septembrie
UPDATE 18:54: Conform Inspectorului-şef al IGSU Orlando Şchiopu, peste 200 de persoane s-au autoevacuat din mall şi alte 50 dintr-un bloc aflat în apropiere, unde incendiul s-a extins de la o scânteie. Acesta a anunţat că nu au fost înregistrate victime sau probleme deosebite până în momentul de faţă.
„Incendiul a fost localizat. Mai sunt doar mici focare la care trebuie să ajungem şi să îl lichidăm în final. Nu sunt victime până în momentul de faţă. Am reuşit să limităm propagarea la vecinătăţi", a declarat Orlando Şchiopu.
Un bloc aflat lângă magazinul Prosper a fost evacuat, anunță Digi 24. În complexul comercial se aflau o piață agroalimentară, o farmacie, o librărie și alte magazine.
Nu există victime, iar persoanele aflate în incinta clădirii sunt evacuate de pompieri.ISU anunță că există degajări mari de fum influențate de vânt și solicită închiderea ferestrelor pentru toate locuințele din zonă.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul: Cuvintele sfinte care rup lanțurile...
Sursa: kudika.ro