Un taximetrist din București a fost amendat cu suma de 10.000 de lei, după ce a fost prins în timp ce încerca să negocieze tariful cu trei refugiaţi ucraineni.
Un alt taximetrist a fost amendat cu 500 de lei, pentru ca a refuzat sa transporte la hotel o familie de ucraineni, informeaza Poliția Locală a Capitalei.
Sprijinul pentru refugiaţii ucraineni nu este însoţit mereu de intenţii bune. Există, din păcate, printre noi, şi oameni fără scrupule, care nu ezită să profite de pe urma tragediei celor care fug din calea războiului. O astfel de situaţie s-a petrecut marţi dimineaţă, la Autogara Filaret, acolo unde mai multe persoane refugiate din Ucraina căutau îndrumare şi transport către locaţii sigure. Oportunitatea de a face câţiva bani în plus pe spatele celor loviţi de soartă a fost speculată imediat de un şofer de taxi din Capitală care a decis să-şi ofere serviciile. La mica înţelegere, fără aparat de taxat, în schimbul unor sume de bani cu mult mai mari decât costul real al călătoriei, precizează Poliţa Locală Bucureşti, pe Facebook.
Poliţiştii locali l-au surprins pe taximetrist în timp ce se pregătea să transporte refugiaţii ucraineni. Lampa de pe taximetru fusese scoasă, iar aparatul de taxat nu era pornit. Barbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 10.000 de lei si retinerea autorizaţiei de taxi.
În aceeaşi zonă, un alt şofer taxi a refuzat să transporte o familie ucraineană, cu doi copii, care dorea să ajungă la un hotel din Bucureşti. Pentru refuz de cursă, conducătorul taxiului a fost amendat cu 500 de lei, iar, ca măsură complementară, s-a dispus reţinerea certificatului profesional", se mai arată în postare.
Poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sunt prezenţi, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, în toate punctele în care sosesc refugiaţii din Ucraina. Echipajele D.G.P.L.C.M.B. acordă sprijin lucrătorilor D.G.A.S.M.B. şi se asigură că toate procedurile de preluare şi transport a cetăţenilor ucraineni respectă standardele de siguranţă.
Peste 5,2 milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul...
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro