Alex, un tânăr de 20 de ani din Baia Mare, a condus 10 kilometri cu poliția pe urme, după ce a fost surprins de oamenii legii făcând drifturi prin oraș. El a fost oprit cu focuri de armă.

Alex a gonit 10 kilometri cu poliția pe urme, în Baia Mare. Tânărul de 20 de ani a fost oprit cu focuri de armă

Era trecut de miezul nopții când tânărul a ieșit să își exercite pasiunea pe străzile din Baia Mare, alături de un amic de 19 ani, care stătea pe scaunul din dreapta. Distracția lor a fost întreruptă de sirene.

Dat fiind că acesta gonea cu 120 de kilometri la oră, agenții au hotărât să folosească arma și au tras un foc de avertisment, apoi unul în pneuri. Polițiștii au constatat, în urma verificărilor suplimentare făcute, că autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate sunt atribuite unui alt autoturism. Șoferul a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest și Drugtest, rezultatul fiind negativ. El a fost inițial reținut, dar acum este cercetat în libertate.

În continuare, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare, fapte prev. și ped. de art. 334 alin. 1 și 2 din Codul Penal, iar tânărul urmează să fie sancționat contravențional pentru neoprire la semnalele polițistului rutier, trecerea pe culoarea roșie a semaforului și circulație pe contrasens, conform O.U.G. nr. 195/2002.

„O urmărire foarte incitantă”

„Drift făcut la spânzurătoare”, a spus Alex.

„Mi s-a părut periculos, dar, maşina neavând nr de înmatriculare pe ea, că aseară am cumpărat-o, am crezut că scăpăm cumva.(...) Domnii cu echipajul de poliţie m-au semnalizat să trag pe dreapta. Şi eu am făcut, m-am întors pe contrasens şi am început să fug de poliţie”, a completat acesta.

Citeste si:
Un elev a fost la un pas să incendieze un liceu, pentru o filmare...
VIDEO Un elev a fost la un...

„Când am auzit glonţul din maşină am tras frâna de mână şi m-am oprit pe dreapta. O urmărire foarte incitantă”, a concis tânărul șofer.

„Am pornit în urmărirea acestuia, iar, după aproximativ 10 kilometri, am reuşit să îl oprim. După imobilizarea conducătorului auto şi a pasagerului şi în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că maşina este neînmatriculată, iar plăcuţele de înmatriculare erau atribuite altui autoturism”, a transmis Victor Lazăr, Serviciul Rutier Baia Mare.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Ianuarie 2022 - 09 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.