Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali de la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit 27,8 kg de chihlimbar sub formă de şiraguri de mărgele, ascunse în roata de rezervă, în portierele şi în bordul unui autoturism condus de un cetăţean turc.
Aproape 30 de kilograme de chihlimbar, descoperite într-un automobil la vama Sculeni
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, cetăţeanul turc, în vârstă de 55 de ani, s-a prezentat la frontieră pentru a intra în ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria.
"În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei. Cu această ocazie echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă, în portiere şi în bordul autoturismului, cantitatea de 27,8 kg de şiraguri de mărgele de culoare galben-maroniu, transparente, presupuse a fi din chihlimbar", precizează sursa citată.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor, în vederea confiscării şi expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea şi valoarea lor. Totodată, şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro