Anchetatorii din Capitală trebuie să deslușească misterul morții afaceristului sibian Alexandru Coman, care a fost dat dispărut în urmă cu mai bine de trei luni. Cineva a dat peste trupul său neînsuflețit într-o lizieră din pădurea Băneasa din Capitală. Acesta a fost văzut ultima oară în preajma unui bloc modest în care stătea cu chirie. Apropiații știau că îl lovise depresia și că problemele finanaciare nu îi dădeau pace.
Afaceristul sibian Alexandru Coman, moarte învăluită-n mister. A fost găsit fără viață în pădurea Băneasa din Capitală
Alexandru Coman era dat dispărut de familie încă de la începutul lunii noiembrie 2021. Potrivit apropiaţilor, acesta ar fi plecat de acasă doar cu portofelul şi telefonul, „fără încărcător, fără laptop, fără haine de schimb”, conform Turnul Sfatului.
La un moment dat, cei dragi presupuneau că bărbatul s-a retras la vreo mânăstire, așa că au făcut o cerere și la Patriarhia Română, crezând că îi vor da de urmă.
Într-o postare pe Facebook, publicată la aproape trei săptămâni de la dispariţia sa, apropiaţii sperau încă să fie în viaţă. „Sunt aproape trei săptămâni, noi sperăm să fie, poate, la o mănăstire, unde e cald, ar avea mâncare, eventual pe cineva care să îl asculte sau să îi dea vreun sfat.

Poliţia a zis că va trimite o informare Patriarhiei pe care să o distribuie că poate-poate îl recunoaşte cineva. Orice altă variantă este pesimistă”, scria o cunoscută a bărbatului.
În zadar. Apelul de ieri de la 112 le-a spulberat speranțele că acesta ar mai fi în viață. Cineva care plimba câinele a dat peste trupul lui neînsuflețit într-o lizieră de la marginea cartierului Băneasa, la câteva sute de metri de blocul în care locuia.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum să investești într-un startup: primii pași
Sursa: start-up.ro
-
Raportarea ESG și de ce este esențială pentru orice companie listată la bursă
Sursa: green.start-up.ro
-
Povestea Precious Circuit, start-up-ul fondat de doi tineri care fac...
Sursa: retail.ro
-
Părintele Porfirie: Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor
Sursa: garbo.ro
-
CEC Bank, profit net de 54,2 milioane de lei în primul trimestru din 2022
Sursa: futurebanking.ro
-
Suflete pereche: Iubirea necondiționată dintre doi oameni
Sursa: kudika.ro
-
Media din gimnaziu ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu. Sorin...
Sursa: wall-street.ro