Două femei, mamă și fiică, sunt acuzate că prestau servicii de estetică medicală fără a avea studii sau cursuri în domeniu. Acestea activau pe cont propriu și nici măcar nu își declarau venitul.
Făceau proceduri estetice medicale fără a avea studii în domeniu
Polițiștii de la Investigații Economice Ilfov au făcut verificări la cabinetul celor două femei, dar și la alte trei adrese din București și Ilfov. În cele din urmă, autoritățile au decis să o rețină pe mamă, o femeie în vârstă de 43 de ani.
Cele două femei - mama în vârstă de 43 de ani și fiica sa, de 24 de ani, efectuau diferite proceduri de estetică medicală, precum injectarea unor substanțe de tip botox și acid hialuronic, cu toate că ambele nu aveau studii sau atestate care să le permită să presteze aceste servicii medicale.
Ce acuzații i se aduc femeii
Femeile se ocupau cu acest tip de proceduri din iulie 2018 în cabinetul în care au ajuns și polițiștii. Tot de acolo au fost confiscate cinci aparate electronice folosite pentru procedurile de estetică medicală.
Ancheta este desfășurată de polițiștii de la Investigatții Economice, deoarece cele două femei nu au declarat niciodată veniturile obținute în urma serviciilor de frumusețe prestate în cabinet.
Femeile au fost duse la audieri, însă polițiștii au decis să o rețină doar pe mamă, fiind acuzată de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro