O echipă formată din 11 salvamontişti a reuşit să recupereze după 17 ore o femeie şi un bărbat, care au fost surprinşi joi, de o avalanşă care s-a declanşat în Munţii Făgăraş, zona Acele Cleopatrei, a anunţat vineri dimineaţa şeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.

Bărbatul nu a fost rănit în avalanşă, însă femeia a suferit răni la picioare."Victima a fost predată la ambulanţă la ora 8.00, o persoană de sex feminin de 26 ani din Iaşi. A suferit fractură de membru inferior drept şi entorsă membru inferior stâng în urma unei avalanşe in zona Acele Cleopatrei in masivul Făgăraş. Intervenţia a durat aproximativ 17 ore. Au participat 11 salvamontişti sibieni. Intervenţia a fost extrem de dificilă datorită pericolului de avalanşă, a vizibilităţii reduse (5 m), a viscolului şi a temperaturilor scăzute, -19 grade aproximativ", a precizat Dan Popescu.

Şeful Salvamont Sibiu a precizat, pentru AGERPRES, că până să ajungă salvatorii montani la femeia rănită, bărbatul care a însoţit-o pe munte "a păstrat-o în viaţă". AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Ianuarie 2022 - 10 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.