O femeie din Galați a fost anunțată de furnizorul de apă că a murit și a fost chemată la sediul firmei pentru a anula contractul, rămas, așadar, fără titular. Reacția fostei profesoare: „Sunt vine, mă simt bine”. Aceasta a completat că are consumul mic.
O femeie din Galați, anunțată de furnizorul de apă că a murit, a fost chemată la sediul firmei pentru a anula contractul
Un cadru didactic din Galați, ieșit de ceva vreme la pensie, a primit o înștiințare morbidă din partea operatorului de apă și canalizare. Aceasta a găsit în poștă un document din partea furnizorului, în ziua de Bobotează, prin care era anunțată că a murit și că tot ea trebuie să facă un drum până la sediul companiei pentru a clarifica situația contractului.
După șocul trăit, femeia a declarat pentru Viața Liberă că este vie, sănătoasă și că nu consumă mult. Acum se teme că va rămâne fără acces la apă: „Cum e posibil așa ceva de la o instituție față de care mi-am plătit mereu datoriile? Sunt cu plățile la zi, poate au zis că dacă am consum mai mic, am murit?
Cum să mor? Sunt vie și mă simt bine! Stau cu acte în regulă în casa pe care am moștenit-o de la mama mea, am certificat de moștenitor, contractul e valabil, încheiat pe numele meu, în 2013. Ce fac acum, dacă îmi taie apa în toiul iernii?”, a declarat profesoara pentru sursa menționată.
Jurnaliștii de la publicația numită au încercat să ceară un răspuns de la reprezentanții instituției cu privire la absurda situație, însă fără răspuns. Până la momentul transmiterii știrii, societatea nu a lămurit situația.
Foto: viata-libera.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro