O persoană fără adăpost a fost găsită carbonizată, marţi dimineaţă, în Timişoara, de către un echipaj al ISU Timiş, iar o alta are arsuri de gradul I la membrele inferioare şi superioare, după ce acestea s-au încălzit cu mijloace improvizate de la care a pornit un incendiu.
Timiș: O persoană fără adăpost a fost găsită carbonizată în incendiu; o alta - arsuri de gradul I; cauza - un mijloc de încălzire improvizat
„ISU Timiş a fost alertat în urma apelului pe SNUAU 112 să intervină la un incendiu de vegetaţie uscată şi gunoaie diverse. La ajungerea forţelor de intervenţie s-a constatat că incendiul se manifesta la un adăpost improvizat, de aproximativ patru metri pătraţi.
În urma incendiului au rezultat două victime, respectiv un bărbat de 42 de ani cu arsuri gradul I la membrele superioare şi inferioare şi o victimă, posibil de sex feminin, carbonizată", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
La locul intervenţiei s-a deplasat şi o ambulanţă SMURD cu trei subofiţeri, o ambulanţă SAJ cu medic, o autospecială de serviciu şi un ofiţer. Cauza probabilă a incendiului este folosirea unui mijloc de încălzire improvizat.
Şeful ISU Timiş, colonel Lucian Mihoc, afirma în cadrul colegiului prefectural de săptămâna trecută că la nivelul instituţiei a fost întocmită şi transmisă procedura privind prevenirea deceselor prin hipotermie.
„Principalele persoane vulnerabile sunt cele fără adăpost. În acest sens, patrulele efectuate de echipajele ISU Timiş se vor intensifica mai ales în locurile cunoscute a fi frecventate de astfel de persoane. Vom avea pregătite, împreună cu colegii de la Serviciul de Ambulanţă, ambulanţe de transport.
În funcţie de afecţiunile medicale ale persoanelor respective, vor fi transportate la UPU şi ulterior la adăpost sau direct la adăpostul pentru persoanele vulnerabile. Angajaţii noştri, dacă vor observa persoane fără adăpost, mai ales în cursul serilor, să apeleze numărul unic de urgenţă 112, ca mai departe să intrăm pe procedură pentru salvarea lor", spunea Lucian Mihoc.
La nivelul judeţului sunt şase adăposturi pentru persoane vulnerabile, din care cinci în Timişoara şi unul în Lugoj. AGERPRES.
De ce merită să investești într-o pompă de căldură aer-apă
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
27 Noiembrie: Saturn iese din retrograd. Universul rupe lanțurile fricii și...
Sursa: kudika.ro