O măsură bulversantă luată de un mare lanț de magazine din Râmnicu Sărat adâncește războiul dintre vaccinați și nevaccinați. Reprezentanții retailerului s-au gândit să îi separe pe cei imunizați de cei care nu au certificat verde cu garduri metalice, pe care le-au montat pe culoarului de acces. Imaginile au apărut în mediul online și au stârnit revoltă, mai cu seamă cu cât ambele categorii se întâlnesc printre raioane.
Clienții unui lanț de hipermarketuri, întâmpinați de garduri care despart vaccinații de nevaccinați
Cei care au ieșit la cumpărături într-un hipermarket din Râmnicu Sărat au avut o surpriză neplăcută: un gard metalic înalt de aproape doi metri, montat în mijlocul holului de acces. Alt hipermarket al aceluiași lanț comercial, de această dată din Brașov, își întâmpină clienții cu un gard asemănător, cu folie transparentă pe toată suprafața, care separă magazinele neesențiale de restul.
Într-o parte au voie doar cumpărătorii imunizați, adică în zona magazinelor din galeria comercială, iar în cealaltă, unde este magazinul alimentar, atât vaccinații, cât și nevaccinații. Gardurile acoperite cu folie au apărut la finalul săptămânii trecute și sunt în toate orașele în care rețeaua are magazine.
Anchetă în Botoșani după sesizări privind evacuarea din biserică a credincioşilor vaccinaţi
Autoritățile sanitare din Botoșani vor demara o anchetă în cazul unor preoți acuzați că au cerut enoriașilor vaccinați să părăsească bisericile, a declarat, luni, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței. Pe adresa instituției au fost transmise sesizări, însoțite de imagini video, conform cărora doi preoți din mediul rural ar fi solicitat enoriașilor imunizați să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască de protecție să renunțe la aceasta.
„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze”, a afirmat Adăscăliţei.
Citeste si:Bilanț Covid-19: 1.451 cazuri noi în ultimele 24 de ore în România
![]()
Oficialul DSP a declarat că au fost transmise sesizări similare şi de către unii dintre medicii de familie:„Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii”, a adăugat Monica Adscăliţei.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Un nou centru comercial în România: Annabella deschide primul său Retail Park...
Sursa: retail.ro
-
Irina Dochițu, DRUID: „ChatGPT a demonstrat interesul pentru AI conversațional”
Sursa: futurebanking.ro
-
O călătorie
Sursa: garbo.ro
-
Misha, mărturisiri sincere după ce Connect-R a recunoscut public că a...
Sursa: kudika.ro
-
Președinte Consiliul Județean Ilfov: Suntem în linie dreaptă cu metroul spre...
Sursa: wall-street.ro