Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, în contextul în care în viitorul guvern va fi înfiinţat Ministerul Familiei, că depopularea României este "cel mai mare pericol pe care îl avem în faţă".

Radu Oprea, despre problema depopulării României

Întrebat, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, de ce a fost necesară înfiinţarea Ministerului Familiei şi dacă asta nu înseamnă şi costuri suplimentare pentru stat, Radu Oprea a spus:

"Nu neapărat trebuie să reprezinte costuri suplimentare înfiinţarea unui minister, pentru că există posiblitatea ca ministerele existente să se reaşeze sub o altă formă, cu acelaşi număr de personal angajat. (...) Cel mai mare pericol pentru România, dacă ne uităm pe statistici, dacă ne uităm în rapoartele Băncii Naţionale a României, vom vedea că depopularea României este cel mai mare pericol pe care îl avem în faţă. Dacă suntem conştienţi că aceasta reprezintă într-adevăr o mare provocare pentru România, atunci trebuie să venim cu un pachet legislativ de măsuri care să încurajeze, pe de o parte, natalitatea, pe de altă parte rămânerea în ţară şi crearea condiţiilor pentru familia din România. Este un mesaj pe care încercăm să îl transmitem, că am înţeles foarte bine această problemă şi că avem un răspuns la ea".

Viitorul Guvern va găsi răspuns la o mulțime de probleme

Radu Oprea a menţionat că România are "foarte multe probleme" cărora viitorul guvern le va găsi răspunsuri, potrivit Agerpres.

"Din păcate pentru noi, sunt aproape 400.000 de copii care au ajuns în stadiul de deprivare materială în ultimul an. Sunt foarte multe probleme pe care le ştim şi cărora le vom găsi răspuns", a afirmat Oprea.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Noiembrie 2021 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

{* *}

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.