În noaptea de joi spre vineri, un TIR a luat foc pe Autostrada A3.
Un TIR a fost cuprins de flăcări pe autostrada A3
Pompierii au intervenit de urgență cu trei autospeciale pentru a stinge flăcările. În urma incendiului, remorca TIR-ului a fost mistuită în totalitate de flăcări. La momentul de față nu se cunosc cauzele potrivit cărora ar fi izbucnit incendiul.
Din fericire, în urma acestui incident nu au existat victime sau decese. Potrivit informațiilor oferite de autorități, în autocamion se aflau piese pentru aparate electronice.
Nu au fost anunțate persoane rănite
"Se intervine în aceste momente cu două autospeciale, iar a treia a fost solicitată în sprijin, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins remorca unui autocamion care se deplasa pe A3.
Nu sunt anunțate persoane rănite până acum. Intervenția este în desfășurare, o bandă de pe autostradă este ocupată în apropiere de km 18, pe sensul de mers dinspre Gilău spre Turda, iar traficul se desfășoară pe o singură bandă în zona respectivă.
Focarele au fost limitate deja, se lucrează pentru lichidarea lor, având în vedere că flăcările au cuprins și încărcătura camionului, constituită din piese pentru apărate electronice", au declarat reprezentanții ISU Cluj.
Oamenii legii urmează să stabilească dacă incidentul a fost planificat sau dacă s-a produs din alte cauze. În urma incendiului care a făcut scrum TIR-ul cu încărcătură, pagubele materiale sunt majore.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Test Yin-Yang: In ce vibratie energetica te afli acum?
Sursa: kudika.ro