Gluma proastă a unui elev din Iași a făcut ca o profesoară să ajungă la spital. Acesta ar fi făcut o farsă, utilizând un spray lacrimogen.
O profesoară din Iași a ajuns în spital din cauza glumei unui elev
Incidentul a avut loc astăzi, 10 noiembrie, în jurul orei 10:30, la o școală din Iași. Un elev a utilizat spray-ul lacrimogen pe un geam al școlii. Vântul a adus vaporii de conținut al spray-ului în interiorul clasei, iar profesoara care se afla în apropiere, a inhalat vaporii.
Efectul sprayului lacrimogen este iritant, are o durată medie şi se manifestă prin senzaţia de arsură și înțepături în ochi, nas şi căile respiratorii.
Poliția a fost sesizată
Profesoara a fost transportată de urgenţă la un spital din Iaşi pentru a-i fi acordate primele îngrijiri de specialitate și pentru a i se face investigaţii. Femeia se află sub supraveghere medicală.
În urma acestui incident, poliţiştii Secţiei nr. 2 din Iaşi au fost sesizaţi pentru a cerceta toate detaliile în care a avut loc nefericitul incident.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Clătite de post: rețeta românească simplă, subțire și elastică, cu umpluturi...
Sursa: garbo.ro
-
Clotilde Armand îi atacă dur pe Victor Ponta și Daciana Sârbu: Copilul vostru...
Sursa: kudika.ro