Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că bolnavii infectați cu COVID-19, la sfârşitul acestei săptămâni vor fi transferaţi în Danemarca şi Cehia. Pacienții sunt din zona Mureş-Cluj şi din zona Bucureşti. Până acum, 38 de pacienţi români cu coronavirus au fost transportați în spitale din patru ţări, marea majoritate în Germania şi Ungaria.
Românii cu COVID vor fi transferați pentru tratament în Danemarca și Cehia
Raed Arafat a anunțat că în cursul săptămâni trecute au fost efectuate trei transferuri de pacienţi în Germania, luni, 6 pacienţi de terapie intensivă cu un avion al Forţelor Aeriene Germane, marţi, alți 6 pacienţi cu un avion al Forţelor Aeriene Române şi miercuri, încă 6 pacienţi cu un avion al Forţelor Aeriene Germane. În următoarele zile, urmează ca alți bolnavi să ajungă în spitalele din Cehia și Danemarca.
„Avem acceptaţi doi pacienţi în Danemarca, doi pacienţi în Cehia, dacă totul este ok transferurile se vor efectua în cursul zilei de mâine. Se perfectează bineînţeles deciziile, evaluarea pacienţilor, acceptarea lor şi când avem toate aspectele rezolvate se va executa transferul cu avioane ale Ministerului Apărării şi cu echipe SMURD din Bucureşti şi din Mureş, având în vedere că o parte din pacienţi sunt din zona Mureş – Cluj, şi cealaltă din zona Bucureşti”, a declarat Raed Arafat, vineri, într-o conferinţă de presă.
38 de români au fost transferați în spitalele din străinătate
Arafat a afirmat că au fost primite oferte de ajutor şi din alte ţări pentru pacienţii români cu COVID-19, iar momentan acestea sunt analizate. Șeful DSU a mai subliniat că la moment, 38 de pacienţi români infectați cu COVID-19 sunt internaţi în spitalele din străinătate.
“La acest moment dintre pacienţii transferaţi la acest moment sunt în spitale la tratament 16 în Ungaria, 2 în Polonia, 2 în Austria şi 18 în Germania. Din păcate, au fost înregistrate şi decese care au fost anunţate”, a menţionat Raed Arafat.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro