„Vaccinul va face posibil controlul gândurilor de la distanță și ne vor implanta cipuri sau roboți care vor înota prin corpul nostru.” Acestea sunt doar câteva dintre mesajele scrise într-o broșură care a fost distribuită la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Făgăraș. Reprezentanții lăcașului de cult le-au pus la îndemână enoriașilor, lângă magazinul de lumânări și icoane, și pliante cu mesaje prin care îi îndemnau să nu se imunizeze. Tabloul a fost completat și de o predică antivaccin a unui preot.

Fenomenul preoților antivaccin continuă, de această dată și cu pliante

„Cu COVID, cu vaccinările, toate astea sunt lucrurile Satanei. Vor să ne despartă de Dumnezeu, să ne ducem în fundul Iadului”, astfel a încheiat slujba de duminică parohul Catedralei din Făgăraș.

Părintele a dorit să își spună opinia despre vaccinul anti-COVID-19, cu explicații ce țin de divinitate. Campania împotriva imunizării a fost completată de pliante antivaccinare, care se află la a patra ediție și sunt publicate în luna august a acestui an. Acestea conțin mai multe articole legate de așa-zisele efecte nocive ale serului împotriva noului coronavirus.

„Vaccinul va putea schimba nu numai ADN-ul uman, dar poate permite alterarea gândurilor și acțiunilor unei persoane să fie influențate de controlul de la distanță.”

„Boris Johnson recunoaște folosirea nanotehnologiei în vaccinuri: revoluționează medicina prin roboți capabili să înoate prin corpul nostru.”

„Se va implementa în acest vaccin sistemul ăsta de dirijare. Nu vom mai fi dependenți de judecata noastră, vom fi dependenți de ceea ce ni se implementează.”

Preotul a fost contactat de Kanal D, însă fără răspuns. În schimb, subalternii săi au mărturisit că nu știu cine a pus pliantele la intrarea în biserică.

Reacția Patriarhiei

Reprezentanții Patriarhiei Române au reacționat vehement față de cele spuse de prelatul din Făgăraș și de conținutul din materialele apărute în biserică. Ei au transmis un comunicat de presă în care îndeamnă credincioșii să se vaccineze și au precizat că „materialele propagandistice răspândite împotriva mesajului oficial al medicilor, în contextul pandemiei, nu pot fi asociate în nici un fel cu Biserica Ortodoxă Română.

Citeste si:
Preotul Mirea Vîrtejanu, sfaturi pentru Monica Odagiu, după ce a...
Preotul Mirea Vîrtejanu,...

Aceasta a exprimat constant, inclusiv recent, îndemnul său ferm la ascultarea de medici în orice problemă de sănătate personală și publică. Persoane sau grupări animate de bigotism și conspiraționism nu reprezintă nici instituția, nici corpul viu al Bisericii”.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Noiembrie 2021 - 07 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.