Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, sâmbătă, un nou apel la vaccinare, arătând că nu există altă soluţie la pandemia de COVID-19.

Iohannis, apel pentru românii nevaccinați

"Spitalele sunt arhipline, medicii, personalul medical lucrează non-stop, locuri la terapie intensivă nu mai sunt disponibile. Vorbim despre o catastrofă, o situaţie disperată în care am primit deja sprijin de la opt state europene. Avem ajutor din toate părţile, dar nimeni nu poate să se vaccineze în locul nostru, asta trebuie să o facem noi! Nu există altă soluţie decât vaccinarea şi trebuie să fim serioşi şi să acceptăm acest lucru. Dragi români, mergeţi şi vă vaccinaţi, să nu ajungeţi la spital, să nu daţi boala mai departe, să terminăm odată cu această pandemie", a scris Iohannis, pe Facebook.

El subliniază că în toate statele din vestul Europei, pandemia a fost "domolită" prin vaccinare, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Octombrie 2021 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.