O femeia a fost reținută de poliție pentru că a încercat să dea foc unui magazin de electrocasnice din București. Incendiul a fost stins la timp de doi angajați ai magazinului, însă s-au ales cu pagube materiale în valoare de 3.500 de lei.

O femeie a dat foc unui magazin de electrocasnice din București

Potrivit informațiilor oferite de Poliția Capitalei, în data de 12 octombrie, în jurul orei 20.30, a fost sesizată Secția 22 de Poliție de către reprezentanții magazinului de electrocasnice dintr-un mall din Sectorul 6 al Capitalei deoarece o persoană necunoscută ar fi provocat un incendiu în incinta magazinului.

În imaginile de pe camerele de supraveghere din incita magazinului se vede clar cum femeia se plimbă destul de lent printre rafturi, după care se oprește în spatele unor cutii pentru a nu fi văzută de camere, după care se îndepărtează încet. La scurt timp, flăcările cuprind o zonă a magazinului, iar doi angajați intervin cu un extinctor pentru a opri flăcările.

Magazinul a suferit pagube materiale

În urma incidentului, magazinul s-a ales cu o pagubă în valoare de 3.500 de lei, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru distrugere.

Luni, polițiștii Secției 22 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au întocmit un mandat de percheziție la domiciliu în București, la adresa unei femei, în vârstă de 44 de ani, învinuită de tentativa de incendiere a magazinului.

Femeia a fost dusă la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Octombrie 2021 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.