Ministrul de Interne, Lucian Bode, a atenționat că persoane care recurg la falsificarea certificatelor verzi și a testelor PCR vor ajunge la pușcărie.
Pedeapsa cu închisoarea pentru cei care falsifică certificatele verzi sau testele PCR
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a lansat un avertisment pe cei care falsifică certificatul verde de vaccinare sau testul PCR. Acesta susține că foarte multe persoane recurg la această metodă pentru a scăpa de carantină și pentru a călători liber, însă aceștia reperezintă un pericol pentru cei din jur.
“Avem în acest moment 362 de dosare penale în lucru, 850 de persoane cercetate pentru teste PCR false, pentru certificate COVID false, pentru adeverinţe de vaccinare false. Le transmit tuturor, atât celor care facilitează obţinerea acestor document false, cât şi celor care cred că beneficiază de aceste certificate false, de aceste adeverinţe false: toţi vor ajunge în puşcărie”, a precizat ministrul.
Primele condamnări vor contribui la scăderea numărului de falsificări
Ministrul este de părere că odată ce unii făptași vor fi pedepsiți, numărul tentativelor de falsificare a actelor va fi în scădere.
“Este inadmisibil să îţi baţi joc de cei din jurul tău fraudând legea şi apelând la astfel de practici. Sunt oameni care sunt reţinuţi, sunt oameni care sunt cercetaţi sub control judiciar, dar sunt convins că apetitul pentru o astfel de practică va scădea în momentul în care vor veni şi condamnări”, a mai adăugat Bode.
La moment, în România se desfășoară mai multe anchete în legătură cu suspiciunile legate de vaccinare, de obținerea certificatului verde și testele PCR.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro