Şeful Agenţiei de Protecţia Mediului Mureş, Dănuţ Ştefănescu, a anunţat, sâmbătă, că a fost găsit un urs mort pe marginea DN 15, în zona localităţii Patelea, şi că numai în această toamnă s-au întregistrat cinci - şase cazuri de urşi loviţi de maşini pe şosele.
"Am fost anunţaţi de Poliţia din Petelea, vineri seara, că s-a găsit un urs mort în zona centurii localităţii Petelea. Era un urs mare. Ne-am deplasat împreună cu Garda de Mediu şi cu medicul veterinar la locul respectiv, unde am găsit un urs mort, probabil murise cu o zi înainte. Ursul fusese lovit de o maşină, a sângerat pe gură şi pe nări şi s-a constatat, de către medicul veterinar, decesul acestui animal. Ursul a fost predat gestionarului fondului de vânătoare pentru a fi ecarisat. Chiar dacă pădurea este în partea opusă, ursul are un traseu: vine din pădure, intră în lanul de porumb, traversând şoseaua, se hrăneşte şi merge înapoi. Urşi loviţi de maşini am avut, în toamna aceasta, cam 5 - 6. Unii au scăpat răniţi, după care au intrat în pădure, alţii au decedat", a declarat Dănuţ Ştefănescu.
Şeful APM Mureş a arătat că, anul acesta, au fost acordate 10 autorizaţii de extragere a urşilor, ultima în urmă cu o zi, pentru fondul de vânătoare din Sovata, unde urşii îşi fac simţită prezenţa de câte trei - patru ori pe noapte.
"Referitor la urşii din intravilan, ordinul de ministru prevede că nu se cere aprobare de la noi. Primarul sau viceprimarul trebuie să organizeze relocarea acestor urşi, alungarea lor, iar ultima fază este recoltarea lui. Până în momentul de faţă nu am primit niciun raport legat de acest ordin în judeţul Mureş. Urşii din Sovata apar în fiecare seară, avem mesaje RO-ALERT în Sovata şi câte două - trei pe noapte. Se spune că sunt 4 urşi care intră în staţiune în fiecare noapte. Derogări nu se dau pentru urşii din intravilan, primăria trebuie să ia măsuri din ordinul de ministru", a subliniat Ştefănescu.
5 sfaturi pentru întreținerea culturilor agricole
Potrivit şefului APM Mureş, staţiunea Sovata nu este invadată doar de urşi, ci şi de mistreţi, camerele de supraveghere surprinzând noaptea, în centrul staţiunii, şi câte 15 - 20 în acelaşi timp.
"Şi mistreţi apar, pe camerele de luat vederi s-au văzut 15 - 20 de mistreţi în centrul staţiunii Sovata. Apariţia lor este frecventă. Extragerea lor nu ţine de noi, mistreţii nu sunt animale protejate, ţine exclusiv de fondurile de vânătoare şi gestionarii acestora. Nu are legătură cu ariile protejate, în ariile protejate se protejează anumite animale, iar mistreţii nu sunt protejaţi. În Sovata se constată că, în fiecare noapte, întâi vin urşii, aceştia pleacă, apoi vin mistreţii", a spus Ştefănescu. AGERPRES
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro