Mașinile dintr-o parcare din Galați s-au făcut scrum după un incendiu bizar care s-a iscat marți, aproape de miezul nopții. Patru autoturisme au ars complet și flăcările s-au extins până la ușa unui bloc. Accidentul nu e o întâmplare. Autoritățile susțin că la mijloc e vorba despre o mână criminală și caută acum un piroman.

Incendiu violent într-un cartier din Galați. Opt mașini au ars

Un incendiu puternic a avut loc, marți noapte, în parcarea unui bloc din zona centrală a municipiului Galați. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), opt mașini au fost cuprinse de flăcări.

La fața locului au intervenit două autospeciale de pompieri cu apă și spumă și au stins focul, dar cauza incendiului nu a fost încă stabilită. Pompierii iau în calcul și ipoteza că focul să fi fost pus intenționat.

La momentul sosirii primului echipaj de pompieri incendiul se manifesta cu violenţă la patru autoturisme. Acestea au ars aproape în proporţie de 100%. A fost salvat parţial al cincilea autoturism, care e ars rău pe lateral. Din primele informaţii, se pare că lângă el s-a declanşat incendiul, dar vântul l-a propagat în direcţie opusă. Se pare că incendiul a plecat din partea din spate a autoturismului, pe dedesubt”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și nu exclude varianta ca focul să fi fost pus intenționat.

„Aseară, în jurul orei 20 și 10, s-a auzit ca și când cineva a dat drumul unei sticle de la etaj”, a spus un locuitor din cartier.

Cei de la Investigații Criminale au reluat cercetările joi dimineață și au adunat probe pentru a pune informațiile cap la cap.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Octombrie 2021 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.