O femeie din Turcia care măsoară 215,16 centimetri a fost declarată oficial cea mai înaltă persoană de sex feminin în viaţă de Guinness World Records.

Cea mai înaltă femeie din lume a ajuns în Cartea Recordurilor

Statura atinsă de Rumeysa Gelgi este rezultatul unei afecţiuni numite sindromul Weaver care, printre altele, determină o creştere accelerată.

"Fiecare dezavantaj poate fi transformat într-un avantaj pentru tine, aşa că acceptă-te aşa cum eşti, fii conştient de propriul potenţial şi fă tot ce poţi", a declarat tânăra de 24 de ani.

Al doilea record cucerit

Este pentru a doua oară când Gelgi a reuşit să doboare un record mondial, după ce a fost declarată cea mai înaltă persoană adolescentă în viaţă în 2014. De atunci, ea a folosit această platformă pentru a susţine alte persoane diagnosticate cu afecţiuni rare. În cea mai mare parte a timpului, ea foloseşte un scaun cu rotile, deşi poate merge cu ajutorul unui cadru.

"Este o onoare să îi urăm din nou bun venit Rumeysei în Cartea Recordurilor. Spiritul ei neîmblânzit şi mândria de a se face remarcată în mulţime reprezintă o inspiraţie", a declarat Craig Glenday, redactor-şef la Guinness World Records.

"Categoria dedicată celei mai înalte femei în viaţă nu este una în care protagonistele se schimbă foarte des, aşa că sunt încântat să împărtăşesc lumii această veste", a adăugat el.

Cel mai înalt bărbat din lume

Cel mai înalt bărbat din lume, Sultan Kosen, este din aceeaşi ţară, Turcia. El avea 251 centimetri înălţime când a fost măsurat, în 2018.

Cea mai înaltă femeie în viaţă a fost Zeng Jinlian, din China, cu o înălţime de 246,3 centimetri, măsurată înainte de a muri, în 1982, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Octombrie 2021 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.