Un bărbat în vârstă de 37 de ani a vandalizat statuia lui Samuel von Brukenthal din Piaţa Mare din Sibiu, aruncând peste aceasta vopsea. Făptașul a fost prins de polițiști și amendat, iar statuia a fost curățată în aceeași zi.
Bărbatul care a vandalizat statuia baronului Brukenthal a fost prins
Poliţiştii din Sibiu l-au identificat luni pe bărbatul care sâmbătă dimineaţa a aruncat cu vopsea pe statuia baronul Samuel von Brukenthal, din Piaţa Mare din Sibiu. Camerele de supraveghere din zonă l-au surprins pe bărbat în momentul în care aruncă vopsea peste monument.
„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Monumentul a fost inaugurat în septembrie
Polițiștii au deschis o anchetă penală, iar cercetările în acest caz continuă și urmează să fie luate măsuri legale în funcţie de prejudiciul comunicat de către partea vătămată, în cazul dat, Muzeul Naţional Brukenthal.
Monumentul baronului a fost inaugurat în septembrie de către preşedintele țării, Klaus Iohannis. Statuia are o înălțime de 3 metri, este fabricată din bronz şi este aşezată pe un soclu din rocă vulcanică din Carpaţi ce cântăreşte 4 tone.
Cine a fost Samuel von Brukenthal
Samuel von Brukenthal a fost un jurist sas, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă și fondator al muzeului din Sibiu care astăzi îi poartă numele.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro