În dimineața zilei de miercuri, în jurul orei 09:15, prin apel 112, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat pe calea de rurale a metroului, la stația Unirii. La fața locului s-au deplasat polițiști și echipe de salvatori. Victima este o tânără de 27 de ani, care a supraviețuit, însă are multiple traumatisme, inclusiv degete amputate, și a fost transportată la Spitalul Universitar. Ea s-ar fi aruncat pe caldarâm din cauza depresiei.
Tentativă suicid la metrou, Piața Unirii 1. Starea victimei
Martorii spun că tânăra se afla la începutul peronului, iar când metrou a intrat în stație, a așteptat câteva minute pentru a ajunge în dreptul ei, apoi s-a aruncat.
„În această dimineață, în jurul orei 09.15, prin apel 112 , Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a metroului, la stația Unirii. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști și echipe de salvatori. S-au declanșat verificări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul", au declarat reprezentanţii Poliției Capitalei.
„Metrorex informează că astăzi, 06.10.2021, începând cu 09:09, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Piața Unirii 1. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară în sistem pendula între stațiile Timpuri Noi –Eroilor și Eroilor – Petrache Poenaru. Conform procedurilor care se aplică în astfel de situații, a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD și a Poliției Metrou.
Acest eveniment regretabil este cercetat de Poliție. De asemenea, reiterăm că, pe parcursul călătoriei, este foarte important ca toate regulile de călătorie să fie respectate de utilizatorii serviciului de transport public subteran, în special regula care specifică: ”În așteptarea trenului nu staționați dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului.” Metrorex va comunica reluarea circulației trenurilor de metrou în condiții normale”, a anunțat Metrorex.
Anchetatorii fac verificări în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs evenimentul.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
Qoobiss, acreditat pentru verificarea identității la distanță
Sursa: futurebanking.ro
-
Nicole Cherry, detalii neștiute din copilăria sa. Cum a reușit să treacă...
Sursa: kudika.ro
-
Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a zecea oară
Sursa: wall-street.ro
-
VIDEO|Ferrero Rocher a pregătit deja colecțiile de ciocolată pentru Ziua...
Sursa: retail.ro