Municipiul Alba Iulia s-a înfrăţit cu oraşul Cetinje, din Muntenegru, un acord în acest sens fiind semnat de către primarii celor două localităţi în cadrul unei vizite efectuate în aceste zile de către o delegaţie din Alba.

Alba Iulia s-a înfrățit cu un oraș din Muntenegru

"Am avut, ieri, onoarea de a semna, în calitate de primar la Municipiul Alba Iulia, acordul de înfrățire cu municipiul Cetinje, alături de domnul primar Aleksandar Kascelan. Ca țară membră a UE, România are obligația de a dezvolta cât mai multe contacte cu țările vecine, iar orașele Alba Iulia la fel. Consider că trebuie să fim cât mai multe deschiși la toate colaborările care ne fac cât mai vizibil, iar diplomă externă este o necesitate absolută pentru orice oraș european, nu doar pentru Alba Iulia " , a afirmat, marți, într-o postare pe Facebook, primarul Gabriel Pleșa.

Evenimentul a avut loc de Ziua Culturii Românești

Edilul i-a mulțumit ambasadorului României în Muntenegru, Viorel Ardeleanu, ceremonia oficială având loc cu ocazia desfășurării Zilelor Culturii Românești - eveniment organizat de către Ambasada României în Muntenegru.

"Acest acord va contribui, în timp, la un schimb social, educațional, politic, economic și turistic general între cele două orașe, urmând să luăm de model fiecare dintre cele 2 administrații, modele de bună practică în diverse domenii. Municipiul Cetinje este atestat istoric de 500 de ani, capitală regală a țării, și perlă a turismului istoric pentru țara sa, ceea ce și noi vrem să dezvoltăm și să extindem major la Alba Iulia, în viitor apropiat. ", a mai transmis primarul Gabriel Pleșa.

Alba Iulia, înfrățită cu alte 14 orașe

Din delegația oficială, alături de primar, mai fac parte viceprimarul Marius Filimon și doi consilieri locali, Corina Rotar (PNL) și Bogdan Medrea (PSD).

Municipiul Alba Iulia este înfrățit cu alte 14 orașe din străinătate, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Octombrie 2021 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.