Săndel Hornea a dat buzna într-o casă din UK, în 2019, și a bătut cu sălbăticie trei femei, apoi le-a prădat. Zilele trecute, bărbatul a pledat vinovat și va fi condamnat peste câteva săptămâni.
Săndel Hornea, românul care a bătut trei femei în UK, a pledat vinovat
Românul a bătut o adolescentă, pe mătușa și bunica ei, într-un jaf care a îngrozit Marea Britanie. Întâmplarea s-a petrecut în data de 2 septembrie 2019, într-o casă din Luton, un oraș aflat în comitatul Bedfordshire, Anglia. De neînțeles este cum Hornea, ca avea mai multe condamnări la activ, atât în România, cât și în Italia, a reușit să se strecoare în Anglia și să comită atacul.
Bărbatul a fost eliberat din închisoare în luna martie a anului 2018, în baza recursului compensatoriu. Ulterior, el a plecat în Anglia, unde a comis aceleași ilegalități ca în România și Italia, acolo unde a și fost condamnat.
Acesta a fost arestat și extrădat în Italia, în 2008, unde a fost închis pentru proxenetism, după ce a obligat o minoră de 16 ani să își vândă trupul. El s-a întors în România după ce și-a ispășit pedeapsa în Peninsulă, dar a continuat să comită infracțiuni. Românul a ajuns din nou în spatele gratiilor, dar a fost eliberat în martie 2018, în baza recursului compensatoriu.
În data de 2 septembrie 2019, Săndel Hornea s-a prezentat drept șofer al unei firme de curierat și a intrat într-o casă din Bedfordshire. Cu o vestă reflectorizantă și ținând în mână un pachet, bărbatul a pătruns în locuință cu gândul să fure. Din nefericire, i-au căzut victime o fetiță de 14 ani, mătușa și bunica ei.
Individul a fost prins în România
În momentul când a intrat în gospodărie, individul a lovit-o pe femeia mai în vârstă, care s-a prăbușit la podea, apoi pe nepoata ei, pe care a bătut-o cu pumnii violent în față și pe care a târât-o pe podea.
Săndel Hornea a lovit-o din nou pe copilă când aceasta a început să strige după ajutor. Sora proprietarului casei a coborât de la etaj să vadă se ce întâmplă, moment în care românul a lovit-o cu pumnul. Atacul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar proprietarul casei a cerut ajutorul oamenilor pentru a-l identifica pe individ.
Interviu cu Lucian Gheorghe, românul care antrenează creierul...
Ba chiar acesta a oferit o recompensă de 20.000 de lire sterline. Prea târziu, căci bărbatul a fugit în România la scurt timp după ce a produs oroarea. Totuși, amprentele de pe colet au ajutat poliția română să-l depisteze.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Programul mallurilor din București de Paște, în 2024: AFI Cotroceni va fi...
Sursa: wall-street.ro