Deși este abia luna septembrie, prima ninsoare din acest sezon s-a grăbit să apară. Acest lucru s-a întâmplat în Munţii Făgăraş, pe traseul Transfăgărăşan unde s-a așternut un strat subțire de zăpadă.
Prima ninsoare din acest sezon în Transfăgărășan
Iarna a început ușor să își intre în drepturi. Direcţia de Drumuri şi Poduri Braşov a publicat un clip video pe pagina lor de Facebook, marţi dimineaţa, în care se vede cum un strat subțire de zăpadă s-a așezat pe șosea. Atmosfera pare a fi chiar din mijlocul sezonului de iarnă.
După această surpriză a naturii, drumarii de la Districtul Bâlea au intervenit cu material antiderapant în zona Bâlea Lac, judeţul Sibiu, pentru a securiza traficul și pentru a evita orice fel de incident.
Temperaturile oscilează de la o extremă la alta
DRDP vine cu un avertisment pentru şoferii care vizitează zona turistică sau sunt în trecere, ca să circule cu prudenţă, deoarece situația este instabilă.
În această dimineață, la Bâlea Lac s-au înregistrat -4 grade Celsius. În ultimele săptămâni, vremea a fost destul de instabilă pe teritoriul țării, de la vânt puternic, ploi și temperaturi joase pe timpul nopții, la soare și temperaturi ridicate ca în sezonul de vară.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce sunt creditele de carbon, ajutorul companiilor în cursa către sustenabilitate
Sursa: green.start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Fiecare lacrimă pe care o vărsăm este oglindită în lacrimile altora, fiecare...
Sursa: garbo.ro
-
Facilități fiscale 2024: Ce facilități mai există după „furtuna” legislativă...
Sursa: wall-street.ro
-
Bogdan Lucaciu, Adore Me: importanța autonomiei pentru a crește echipe pe...
Sursa: start-up.ro
-
Cele mai răvășitoare 30 de citate de dragoste din romane
Sursa: kudika.ro
-
Ce vor românii de la banca lor digitală?
Sursa: futurebanking.ro