Un bărbat de 27 de ani din Republica Moldova este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, după ce poliţiştii de frontieră din Botoşani au descoperit asupra acestuia un permis de conducere fals, informează marţi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Bărbat din Republica Moldova, prin la Botoșani cu permis de conducere fals

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră de la Stânca au verificat documentele bărbatului care era pasager într-un autocar ce se îndrepta către Cehia.

"În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra persoanei, colegii noştri descoperind în portofelul tânărului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, ce avea imprimată fotografia bărbatului. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals", precizează ITPF.

Permis de conducere fals cumpărat cu 100 de euro

Tânărul a declarat poliţiştilor de frontieră că în anul 2019 a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, iar ca măsură complementară permisul de conducere i-a fost anulat.

În consecinţă, prin intermediul unui conaţional, bărbatul şi-a făcut rost de un permis de conducere fals pentru care a plătit suma de 100 de euro, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Septembrie 2021 - 11 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.